Sex & The Book / Așteptare și erotism în dragostea lesbiană povestită de Renée Vivien
Supranumită „Sappho 1900”, Renée Vivien a trăit între secolele al XIX-lea și al XX-lea și a întruchipat în poezia și în propria persoană tot farmecul morbid și decadent al Belle Époque. Născută la Londra în 1877 de mamă americană și tată scoțian, Pauline Mary Tarn (acesta este numele ei real) a crescut între capitala engleză, Long Island și Paris, unde s-a stabilit definitiv în 1899, mutându-se într-un apartament luxos cu un japonez. grădină. A fost o mare călătoare și a iubit mai ales Japonia, Constantinopolul și Mitilene, orașul de pe insula Lesbos unde s-a născut Sappho și unde și-a construit singură o casă. Renée nu și-a ascuns niciodată homosexualitatea. Deși cea mai cunoscută relație a sa a fost cea chinuită și furtunoasă cu moștenitoarea bogată și scriitoarea americană, Natalie Clifford Barney, în versurile sale nu va înceta niciodată să o întoarcă pe Violet Shillito, tânărul și nefericitul său coleg de școală, care a murit în 1901, de care a legat un iubire pur platonică, dar care a ajuns să o obsedeze pe Renee la fel de mult ca mirosul și culoarea violetelor, de unde și porecla „Muză a violetelor”.
În ramuri copacii au păstrat soarele.
Voalată ca o femeie care evocă în altă parte,
amurgul se evaporă plângând ... Și degetele mele
îți urmează linia șoldurilor.
Degetele ingenioase zăbovesc pe frisoane
a pielii tale sub masca unei petale dulci ...
Arta complexă și ciudată de a atinge este similară
la visul parfumurilor, la miracolul sunetelor.
Devin încet conturul șoldurilor tale,
a umerilor, a gâtului, a sânilor nemulțumiți,
dorința mea delicată refuză să se sărute:
apare și moare de extaz în voluptatea albă.
Renée era un spirit chinuit. A ajuns să-și irosească toată averea și apoi să se îndatoreze și să încerce să se sinucidă la Londra, ingerând laudanum și fiind găsită inconștientă, cu un buchet de violete pe inimă. A suferit de anorexie nervoasă, a petrecut perioade lungi fără să mănânce și, în plus, a băut, slăbindu-și corpul până la punctul în care - bolnavă de pleurezie - nu a putut să se vindece și a murit foarte tânără, la doar treizeci și doi de ani. În ciuda acestui fapt, ea a fost o autoră prolifică: prima sa colecție de poezii a apărut în 1901 și au urmat alte unsprezece, precum și un jurnal, șapte volume de proză, nuvele și romane publicate sub pseudonime diferite și două lucrări de traducere a poeziilor. de Sappho, îmbogățit cu propriile sale versuri.
Vezi si
Poezia pe care am ales-o pentru tine este intitulată Le Toucher (The Touch) și face parte din colecție Evocări, publicat în 1903. În versurile ei, pline de un erotism delicat și în același timp intens, poetul își amintește senzația dulce de a atinge corpul femeii pe care o iubește. Imaginarea și descrierea acelei atingeri - mișcarea degetelor, fremătarea șoldurilor și a sânilor celuilalt de sub mâini - este ca și cum ai retrăi-o, în toată complexitatea ei. Este dorința de a o împinge, voracitatea cu care ar dori să o posede, dar în același timp o forțează și o obligă să aștepte pentru că tocmai în așteptare crește entuziasmul, în prelungirea acelei dulci torturi înainte de a ceda. la sărutări și răsfățându-se în voluptate. Arta de a atinge, explică el, seamănă cu visul parfumurilor, o femeie voalată care își ascunde splendoarea, pentru că frumusețea nu poate fi atinsă, mângâiată la amurg și apoi dispare.
Cel al lui Renée Vivien este o poezie care declină tot imaginarul simbolismului francez la feminin. Citindu-i cuvintele, este ca și cum ar fi târât într-un vârtej de senzații care implică toate simțurile, la fel ca arta amatorie pe care o descriu. Versetele sale te invită să te bucuri de atingere, preliminară prin excelență, în toată intensitatea sa, cu o mare încetineală, experimentând extazul puternic al descoperirii iubirii în plăcerea prelungită a așteptării. Dacă închizi ochii și îl poți auzi, ești deja pe drumul cel bun.
de Giuliana Altamura
Aici puteți citi întâlnirea anterioară cu Sex & The Book / Lesbian love and ambiguity sexual în Jeanette Winterson's poet poet eros